Platon este renumit pentru scrierile sale despre diverse subiecte, inclusiv etica, cunoasterea si politica. In lucrarea sa centrala, Republica , Platon se adanceste in statul ideal si guvernarea acestuia. O parte a argumentului sau este o critica a guvernarii democratice, o forma de regula pe care el a considerat-o ca fiind inerent defectuoasa si nesustenabila.
Pentru a intelege de ce Platon a avut astfel de rezerve cu privire la democratie, trebuie sa exploram clasificarea lui a tipurilor de guvernare, critica sa fata de democratie ca regim si analogia pe care a folosit-o pentru a sustine ca conducerea este o abilitate lasata cel mai bine expertilor.
Clasificarea celor cinci regimuri a lui Platon
In cartile VIII si IX, Platon prezinta o clasificare a tipurilor de guvernare, aristocratia condusa de filozofi fiind cea mai ideala si asemanatoare orasului-stat perfect. Alaturi de aristocratie, Platon identifica alte patru forme de guvernare: timocratia, oligarhia, democratia si tirania. Timocratia se refera la domnia catorva indivizi care acorda prioritate onoarei si gloriei ca fiind cele mai inalte virtuti. Oligarhia implica stapanirea catorva, unde bogatia serveste drept criteriu principal pentru obtinerea puterii. Democratia reprezinta o regula majoritara, unde libertatea si egalitatea detin o importanta primordiala in pozitiile politice. In cele din urma, tirania reprezinta o forma de guvernare cu totul nedreapta in care capriciile unui singur conducator devin lege pentru supusi.
Clasificarea lui Platon sugereaza o secventa cauzala in care regimurile par sa apara unul din celalalt, cu o ordine descrescatoare din punct de vedere al valorii. Se pare ca regimul ideal cedeaza in fata timarhiei, care duce apoi la aparitia oligarhiei si asa mai departe. Timarhia si oligarhia sunt considerate mai putin juste decat aristocratia, in timp ce democratia si tirania sunt in general privite ca regimuri nedrepte, tirania fiind cea mai proasta forma.
Clasificarea tipurilor de guvernare a lui Platon se bazeaza pe ideea ca exista un singur regim bun si ca toate celelalte sunt abateri de la acel ideal absolut. Aristotel va critica mai tarziu clasificarea lui Platon, considerand-o insuficient de cuprinzatoare si prea abstracta. Aristotel a pledat pentru realismul valoric, afirmand existenta unor regimuri obiectiv superioare, recunoscand in acelasi timp ca realitatile sociale practice dicteaza formele fezabile de guvernare. Cu toate acestea, tipologia lui Platon este deosebit de interesanta datorita reflectarii opiniilor sale asupra democratiei.
Este democratia nesustenabila?
Potrivit lui Platon, aparitia democratiei din oligarhie are loc atunci cand clasa mai saraca se revolta impotriva minoritatii bogate. Aceasta revolta este condusa de obicei de cineva care tradeaza clasa oligarhica, dar are talentul de a conduce si de a manipula oamenii, adesea prin discursuri persuasive. Acest individ este cunoscut drept demagog. Cu un demagog la carma, masele preiau puterea, adesea prin violenta, ucigand pe unii, expulzandu-i pe altii si fortandu-i pe restul sa coexiste. In acest regim, tuturor li se acorda drepturi egale la orice – este un regim in care guvernul este ales prin tragere la sorti. Desigur, descrierea lui Platon este inspirata in primul rand de democratia ateniana a timpului sau si el evidentiaza tot ceea ce el considera a fi problematic cu aceasta.
Democratia, asa cum o descrie Platon, se caracterizeaza prin egalitate si libertate, dar si dreptul de a spune public tot ce-ti vine in minte, precum si dreptul de a duce o viata asa cum doreste. Democratia promoveaza o gama larga de stiluri de viata si, din aceasta cauza, orice alta forma de guvernare poate fi gasita in democratie intr-o anumita masura. Acest lucru se intampla deoarece indivizii dintr-o societate democratica nu sunt ghidati de o intelegere a ceea ce este cu adevarat bun. In schimb, ei cedeaza la ideea ca toate placerile au valoare egala. In consecinta, le lipseste capacitatea de a-si disciplina viata si urmareste fara minte satisfacerea fiecarei dorinte si pasiuni care apar in interiorul lor sau este propagata de demagogi ca bine comun. In loc sa conduca la cunoastere, aceasta cautare a libertatii ii indeparteaza pe indivizi de intelepciune.
Platon sustine ca democratia nu are restrictii, facand-o inferioara oligarhiei, acolo unde exista anumite limitari. Intr-o democratie, nimeni nu este obligat sa guverneze sau sa fie angajat politic daca alege sa nu fie. Libertatea este primordiala in acest regim: chiar si in timp de razboi, un cetatean democratic se poate abtine in mod pasnic de a participa la apararea orasului. In plus, relatiile dintre conducator si subiecti, parinti si copii, profesori si elevi sunt nedefinite si adesea interschimbabile intr-o societate democratica. Platon afirma ca democratia este intotdeauna susceptibila la pericolul unui demagog care ajunge la putere multumind multimii si, facand acest lucru, comite acte teribile de imoralitate si depravare. Acest lucru duce in cele din urma la prabusirea completa a ordinii democratice, ceea ce duce la tiranie. Tiraniile apar atunci cand grupuri sau indivizi puternici se separa de regimul democratic si devin forte incontrolabile.
Privire de ansamblu asupra argumentului lui Platon impotriva democratiei
Critica lui Platon asupra democratiei isi gaseste fundamentul intr-un punct anterior in Republica , in special in Cartea a VI-a. Principiul specializarii, pe care Platon il introduce atunci cand construieste orasul ideal in Cartea a II-a, contribuie la teza sa conform careia filozofii sunt cei mai potriviti sa conduca. In acest oras ideal, fiecarui cetatean i se atribuie un rol specific, unul care se aliniaza cu abilitatile sale si pentru care a primit pregatire. Fie ca sunt fermieri, artizani, medici, bucatari sau soldati, se asteapta ca acestia sa contribuie la bunastarea comunitatii numai in calitatea lor desemnata. Din acest principiu fundamental decurge o concluzie implicita: muncitorii de rand, constituind electoratul in orice democratie, ar trebui sa se abtina de la implicarea in luarea deciziilor politice. In schimb, guvernarea politica ar trebui sa fie rezervata celor care poseda abilitatile si educatia necesare care le permit sa exceleze in guvernare.
Argumentul lui Platon poate fi rezumat dupa cum urmeaza: A guverna este o abilitate si este rational sa incredintezi expertilor exercitarea aptitudinilor. Intr-o democratie, puterea revine oamenilor, care, prin definitie, nu sunt experti in guvernare. In consecinta, Platon ajunge la concluzia ca democratia este in mod inerent irationala.
Republica lui Platon aprofundeaza in intrebarea cum ar trebui sa-si conduca viata, care este in esenta o ancheta etica privind comportamentul si existenta individuala. Cu toate acestea, inca de la inceputul dialogului, devine evident ca aceasta se extinde dincolo de conduita personala si atinge corectitudinea si justitia in organizarea statului. Potrivit lui Platon, problemele etice si politice sunt interconectate, studiul guvernarii fiind o extensie a intelegerii vietii virtuoase.
Pe tot parcursul dialogului, Platon apara analogia dintre stat si sufletul uman. El sugereaza ca, imaginand o stare justa si bine structurata, se poate obtine o perspectiva asupra naturii dreptatii in viata unui individ. Statul este ca o versiune amplificata a sufletului, permitandu-ne sa aplicam intelegerea dreptatii la o scara mai mare la un nivel individual. O stare de functionare corecta, la fel ca un suflet sanatos, este una in care diferitele parti sunt perfect echilibrate si lucreaza in armonie unele cu altele.
Platon subliniaza unitatea interna atat a statului politic, cat si a personalitatii unui individ. Asa cum statul cuprinde mai multe parti, la fel si sufletul uman. O stare bine ordonata si un individ corect din punct de vedere moral impartasesc trasatura componentelor armonioase. O astfel de armonie duce la o societate sanatoasa si justa, care ar trebui sa fie aspiratia suprema atat a actiunilor individuale, cat si a celor colective.
Analogia lui Platon: guvernarea ca abilitate
Analiza lui Platon este adanc inradacinata in notiunea de diviziune a muncii si principiul specializarii. El concluzioneaza ca corectitudinea in stat poate fi atinsa atunci cand fiecare persoana isi indeplineste rolul in functie de talentele sale naturale, educatia si pregatirea. Acest principiu de specializare impune ca membrii fiecarei clase sociale sa se concentreze numai pe munca lor desemnata si sa se abtina de la a interveni in sarcinile altor clase. Hotararea, sustine el, ar trebui lasata in seama celor care detin cunoasterea binelui – filozofii.
Astfel, argumentul lui Platon impotriva democratiei este construit in cele din urma pe o analogie. El atrage atentia asupra diferitelor roluri sociale care contribuie la binele comun, cum ar fi agricultura, gatitul si constructia casei. Toate locurile de munca care servesc binelui comun necesita pregatire si pregatire specifica. In mod similar, sarcinile politice, cum ar fi selectarea ofiterilor, participarea la adunare si prezidarea cauzelor din sala de judecata contribuie, de asemenea, la binele comun. Oamenii din aceste posturi au nevoie de pregatire si expertiza specializate pentru a excela in sarcinile lor respective. Prin urmare, cei care dobandesc calificarile politice necesare sunt cel mai probabil sa indeplineasca aceste sarcini in mod eficient, sau cel putin mai bine decat altele. In consecinta, Platon afirma ca indivizii ar trebui sa se abtina de la participarea in politica daca nu au urmat pregatirea necesara si au dobandit abilitatile politice relevante.
Relevanta argumentului lui Platon
In ciuda faptului ca Platon a scris cu gandul la vechea democratie ateniana, miezul argumentului sau poate fi aplicat si democratiilor moderne. Astazi, exista inca cei care cred ca multimilor de oameni le lipsesc abilitatile politice si ca politica ar trebui lasata in seama catorva alesi. Ca raspuns la critica antidemocratica a lui Platon asupra guvernarii de catre multi, un aparator al democratiei ar putea ridica un argument prezentat de Aristotel in Politica , care a fost, de asemenea, revizuit in timpurile moderne. Esenta acestui raspuns consta in credinta ca un grup mare poate poseda in mod colectiv mai multa intelepciune decat unul mic. Aceasta notiune este analoga cu modul in care un grup de indivizi mai putin bogati, atunci cand sunt uniti, poate deveni colectiv mai bogat decat o singura persoana bogata. Prin punerea in comun a cunostintelor lor limitate, grupul formeaza un corp vast de informatii din biti mai mici, producand un proces de luare a deciziilor potential mai intelept si mai informat.
Un raspuns mai radical la critica lui Platon asupra democratiei poate fi gasit in randul democratilor care pledeaza in favoarea acordarii puterii politice indivizilor, chiar si atunci cand acestia ar putea sa nu fie inalt calificati pentru a o exercita in mod eficient. Ei subliniaza ca exista consideratii mai profunde in politica dincolo de simpla eficacitate a luarii deciziilor. Potrivit acestora, procesul de luare a deciziilor are o semnificatie morala mai mare. Astfel, ei sustin ca luarea deciziilor democratice are un avantaj decisiv numai datorita echitatii sale inerente. In consecinta, argumentul antidemocratic al lui Platon ramane relevant in vremurile contemporane, iar majoritatea teoriei democratice moderne se invarte in jurul furnizarii de raspunsuri diverse pentru a contracara punctul sau de vedere.
