Sa evoce sfarsitul euro nu mai e o varinata de neluat in calcul. Fie ca se pregatesc, cum este cazul Finlandei pentru o prabusire a zonei euro, fie ca se are in vedere, cum se intampla la Viena, expulzarea din aceasta zona a statelor care nu-si indeplinesc datoriile, ideea este aceeasi – zona euro si eventuala ei prabusire nu mai este un subiect tabu pentru unele state europene.

Ministrul finlandez de externe, Erkki Tuomioja, declara recent intr-un interviu acordat cotidianului britanic «The Daily Telegraph» ca liderii europeni trebuie sa se pregateasca pentru eventuala prabusire a zonei euro. El a subliniat ca Finlanda, care sub efectele crizei pierde incet, dar sigur, statutul de elev silitor al zonei euro, face deja acest lucru. Tuomioja spune ca in tara sa nimeni nu-si doreste acest lucru, nici chiar partidul Perussuomalaiset (Adevaratii finlandezi, dreapta nationalista, cunoscut pentru opozitia fata de zona euro), cu atat mai putin Guvernul, dar e o varianta care se discuta deschis in tara sa. Potrivit sefului diplomatiei finlandeze, liderii de la Helsinki au pregatit deja un plan menit sa ajute Finlanda sa faca fata oricarei situatii. «Acum toti suntem de acord ca o prabusire a zonei euro ar costa scump pe termen scurt si mediu, dar ar costa infinit mai mult daca am continua sa giram criza. Prabusirea zonei euro si renuntarea la moneda unica nu ar insemna sfarsitul Uniunii Europene, dimpotriva, i-ar permite sa functioneze mai bine», a declarat oficialul finlandez.   

«Cine nu-si poate tine cuvantul, sa plece!»

La randul sau, seful diplomatiei austriece, Michael Spindelegger, pledeaza pentru instituirea unui mecanism care sa permita expulzarea din zona euro a tarilor care nu-si respecta obiectivele de deficit bugetar. «Ar trebui sa avem posibilitatea sa excludem din zona euro tarile care nu-si onoreaza angajamentele. Cine nu-si poate tine cuvantul, sa plece!», a spus el. Intrebat daca vizeaza Grecia, Spindelegger a raspuns ca daca un asemenea mecanism ar exista, «unii ar fi suportat deja consecintele». Seful diplomatiei austriece se teme ca dupa Grecia, urmatoarea tara care ar putea cere un plan de salvare international ar fi Spania, ceea ce ar duce la costuri inestimabile. 

Nici germanilor sentimentul antieuropean nu le e strain

In fata agravarii crizei din Europa de sud, sentimentul antieuropean al germanilor este din ce in ce mai puternic. Potrivit unui sondaj de opinie publicat la finalul saptamanii trecute, doar 50% din germani au ramas favorabili ramanerii Germaniei in zona euro. In Italia, ideea unui referendum in legatura cu mentinerea tarii in zona euro prinde tot mai mult contur. Intr-un interviu acordat cotidianului «La Repubblica», ministrul italian pentru afaceri europene, Enzo Moavero, insista asupra necesitatii unei dezbateri publice in Italia asupra viitorului Uniunii Europene, dezbatere in care Parlamentul si populatia ar trebui sa-si spuna parerea. In Spania, tara care se confrunta cu o recesiune tot mai profunda, sindicatele cer Guvernului un referendum asupra reducerii cheltuielilor bugetare repetate si a planurilor de austeritate.