Am petrecut un weekend lung si incomod cu Donald Trump in noiembrie 1996, o experienta pe care am incredere ca niciunul dintre noi nu ar dori sa o repete. Era ca unul dintre acele personaje dintr-o comedie din secolul al XVIII-lea menita sa intruchipeze o aroma speciala de nebunie umana. Trump mi-a parut un adolescent, hilar de ostentativ, arbitrar, necinstit, profan, cu pareri multe si in mod constant gresite. Ramane cel mai zadarnic om pe care l-am intalnit vreodata. Si incerca sa faca o impresie buna. Cine ar fi putut prezice ca tocmai acele trasaturi, acum expuse zilnic, l-ar transforma in principalul candidat GOP la presedintele Statelor Unite?
Cel mai recent edict scandalos al sau privind interzicerea tuturor musulmanilor de a intra in tara nu este o surpriza pentru mine, pe baza barbatului pe care l-am intalnit acum aproape 20 de ani. El nu are o filozofie politica coerenta, asa ca comparatiile cu liderii fascisti gresesc. El doar reactioneaza. Trump traieste intr-o fantezie a perfectiunii, cu el insusi ca forta animatoare.
Inainte sa-l cunosc in 1996, ma simteam rau pentru el. A avut 10 ani grei. Tocmai implinise 50 de ani si nu era multumit de asta. Parea moale, de la falcile sale crescande pana la felul in care cureaua ii musca adanc in ruloul care se intindea pe burta. Ca om de afaceri, s-a prabusit si a ars, salvat doar de creditori care au trebuit sa-l scoata pe cautiune pentru ca nu cumva sa fie tarati cu el. Intreprinderile sale erau conduse de manageri numiti de instanta, care il pusesera din nou pe picioarele sale financiare, in principal, investind masiv in Atlantic City, care atunci era in crestere.
Se izolese de esec cu fanfas. In public, el era inca Donald – inca bogat, inca muncind din greu pentru a fi un simbol al excesului. Lucram la un profil al lui pentru Playboy, care era genul lui de revista. Se considera idealul frumos al revistei si era exagerat de mandru ca a aparut pe coperta revistei cu cativa ani in urma. Sotia lui de atunci, Marla Maples, i-a spus, sardonic, ca ar trebui sa cumpere revista: „Ai cumparat concursul Miss Univers; este chiar pe aleea ta.” Probabil ca si-a dat seama ca era un pariu sigur sa accepte sa coopereze pentru povestea mea. Dar cu mult inainte sa-l parasesc, amandoi stiam ca probabil ca nu i-ar placea produsul final.
Eram pregatit sa-l placa cand ma imbarcam pe 727 lui negru la La Guardia pentru zborul catre Mar-a-Lago, casa lui din Florida – pregatit sa descopar ca personajul lui public exagerat era o ipostaza inteligenta. Acela de dedesubt era un spirit ironic, un tip obisnuit, dar destept. Dar nu. Cu Trump, ceea ce vezi este ceea ce primesti. Comportamentul lui a fost demn de ingrozit. El si-a aratat interiorul aurit al avionului sau — chemandu-ma sa inspectez un Renoir pe peretii lui, facandu-mi semn sa ma aplec indeaproape ca sa vad… . . ce? Luminozitatea loviturilor de pensula? Folosirea cu maiestrie a culorii? Nu. Semnatura. „Valoare 10 milioane de dolari”, mi-a spus el. Din cand in cand povestile pe care mi le-a spus nu s-au vazut, din weekendul romantic al lui Michael Jackson la Mar-a-Lago cu sotia lui de atunci, Lisa Marie Presley (au stat la capetele opuse ale proprietatii) la covorul dintr-un dormitor despre care spunea ca a fost proiectat de Walt Disney cand avea 18 ani (nu era) la puterea casatoriei sale cu Maples (s-au despartit luni mai tarziu).
Era greu sa urmaresc felul in care ii trata pe cei din jur, dand ordine peremptorii — „Poloneaza asta, Tony. Azi.” S-a intalnit cu doamna care i-a ales draperiile pentru mosia din Florida: „Ce mai bun! Cel mai bun! Ea este un geniu!” — care a ales un esantion de tesaturi din care sa aleaga, toate nuante diferite de aur. El i-a lasat alegerea, spunand doar: „Vreau sa fie foarte bogat. Bogat, bogat, elegant, incredibil.” Apoi, „Nu ma dezamagi”. Era un model. Trump nu a luat decizii. S-a inconjurat de „genii” si a delegat. Atata timp cat nu l-ai „dezamagit” – si nu a fost niciodata clar cum sa eviti sa faci asta – ai fost de aur.
Ceea ce era clar era cat de repede si de departe puteai cadea din favoare. Calatoria de la „geniu” la „idiot” a fost o fulgerare. Fostii piloti care i-au zburat cu avionul au fost genii, pana cand au facut prea multe aterizari accidentate si au devenit „idioti”. Mocheta aurie aleasa in lipsa lui pentru vestiarele din spa de la Mar-a-Lago? „Ce fel de idiot. . . ?” L-am vazut cum Trump se plimba pe terenurile de tenis de zgura frumos ingrijite de pe proprietatea lui, administrate de renumitul profesionist de tenis Anthony Boulle.Tribunalele fusesera pregatite meticulos pentru o zi intreaga de meciuri programate. Trump a facut exceptie la proiectarea spatiilor dintre instante. In special, nu-i placea o cutie mica de metal – o pompa si un racitor pentru fantana de langa apa – care i se parea urat. Mai intai a pus la indoiala amplasarea lui, apoi a dispretuit-o grosolan, apoi a dat cu piciorul in cutie, care nu s-a clintit, apoi s-a aplecat – cu fata rosie si fumeganda – pentru a o smulge din acostare, rupand o linie de apa si trimitand un gheizer la inmuiat. tribunalele. Boulle parea ingrozit, un weekend de tenis inecat brusc. Privind cum ma uit, Trump s-a strambat.
„Cred ca asta va trebui sa fie in povestea ta”, a spus el.
„Destul de mult”, i-am spus.
Se pare ca asta l-a ingrijorat, pentru ca, in zborul spre casa, o zi mai tarziu, a avut o propunere.
„Caut pe cineva care sa-mi scrie urmatoarea carte”, mi-a spus el.
I-am spus ca nu ma intereseaza.
“De ce nu?” el a intrebat. „Toate cartile mele devin best-seller-uri.”
Importul a fost clar. Erau bani in el pentru mine. Trump ramane singura persoana despre care am scris vreodata care a incercat sa ma mituiasca.
Pe masura ce i-am urmarit ascensiunea politica improbabila, este clar ca nu s-a schimbat. Chiar lucrurile care l-au facut atat de neatragator se traduc acum intr-un sprijin popular larg. In afara de ego-ul comic, erori si fanfasul egoist, ceea ce primesti de la Trump sunt idei banale pronuntate ca intelepciune primita. Incepeti sa inregistrati toti musulmanii din America? Aduna familiile presupusilor teroristi? Interzicerea tuturor musulmanilor sa intre in tara? Teritoriile detinute de ISIS in Irak cu bombe de covoare (uciderea a peste 98% dintre civili care sunt, de fapt, tinuti acolo ostatici de grupul terorist si transformand un razboi impotriva unei mici fractiuni a musulmanilor lumii intr-o cruciada religioasa globala) ? Folosind arme nucleare? Ideile care ii trec in cap sunt aceleasi care apar oricarui adolescent furios de atacuri teroriste. Ele atrag pe oricine care nu poate fi deranjat sa se gandeasca la ele – nu poate fi deranjat sa-si puna nu doar intrebarile morale, ci si cele practice extrem de importante: va face acest lucru sa imbunatateasca sau sa inrautateasca lucrurile? Cand crezi in propriul tau geniu, nu-ti pui la indoiala propriile fulgerari de inspiratie.
Am primit un telefon de la biroul lui la cateva zile dupa ce profilul meu despre el a aparut in numarul din mai 1997 al revistei Playboy. Auzisem deja cum i-a aruncat teancul lui Christie Hefner. Calatoream in acel moment, lucrand la cartea mea Black Hawk Down. Apelul mi-a venit intr-o camera de motel din Colorado, de la asistenta lui de incredere, regretata Norma Foerderer.
“Domnul. Trump ar dori sa vorbeasca cu tine”, a spus ea.
Am asteptat, stand pe marginea patului, intarindu-ma.
Foerderer a revenit pe linie. Ea a spus:
„Este prea livid pentru a vorbi.”
