Arta rococo s-a dezvoltat in secolul al XVIII-lea ca o sarbatoare a bucuriei, a bogatiei si a placerii neglijente. A dominat sferele artei, arhitecturii, muzicii, designului si modei, producand cele mai fastuoase piese pe care Europa le-a vazut vreodata. Revolutia Franceza a pus capat brusc si dramatic dominatiei excesului si decoratiunii rococo. Cititi mai departe pentru a afla mai multe despre arta frivola a rococo.
Originile si etimologia artei rococo
Arta rococo a fost inventata de artistii din secolul al XVIII-lea care s-au straduit sa elibereze arta de dramatism si intensitatea emotionala, cautand estetismul pur si hedonismul. Perioada rococo a fost un descendent direct al epocii barocului, dar lipsita de subtext politic. Arta baroca a facut parte din propaganda catolica, care urmarea sa faca arta expresiva si emotionala pentru a vraji privitorul si a declansa devotamentul religios. Cuvantul baroc provine dintr-un cuvant portughez pentru o perla deformata, in timp ce rococo se referea la un mod de a decora mobilierul cu scoici sparte. Arta rococo a fost colorata si bogata in ton si textura, respingand cu desavarsire minimalismul si orice forma de echilibru si masura. A fost o incantare vizuala haotica – incantatoare la inceput, dar greata dupa expunerea prelungita.
Desi rococo s-a bazat in mare masura pe forme naturale, nu a copiat niciodata direct din natura. Peisajele rococo erau locatii exotice imaginare pline de scene idilice. Numeroase picturi si sculpturi celebrau placerea, excesul si fericirea in forma lor pamanteasca simpla. In loc sa arate durere si suferinta sau sa ameninte publicul cu o putere mai mare, Rococo a invitat oamenii sa experimenteze placerile fizice ale iubirii, calatoriilor si luxului. Reprezentarile sexuale ale femeilor nu erau o inventie revolutionara la acea vreme, dar arta rococo a reusit sa depaseasca limitele a ceea ce era acceptabil. Corpurile rococo erau nerusinate de nud, demonstrandu-si deschis dorintele fizice.
Internationalitatea rococo
Excesul scandalos de rococo a avut o durata de viata mai scurta decat stramosii sai renascentist si baroc, dar totusi s-a raspandit rapid pe continent. A devenit mai ales populara in regiunile catolice, deoarece etica protestanta a apreciat disciplina si cumpatarea in detrimentul demonstratiilor de bogatie si putere. Totusi, in Anglia protestanta, influenta rococo-ului – supranumit gustul francez – a fost prezenta in designul de portelan, mobilierul si pictura portretelor. Artisti celebri au inclus Thomas Gainsborough si Joshua Reynolds.
Cea mai proeminenta si mai recunoscuta ramura a rococo a fost cea franceza. Artistii Francois Boucher si Jean-Honore Fragonard au dominat scena, detinand functiile de artisti ai Curtii Regale. Nu toata lumea s-a bucurat de asta la fel. Dupa ce au inspectat lucrarile salace ale lui Boucher, unii l-au acuzat ca foloseste femei, inclusiv sotia lui.
In Germania, rococo s-a raspandit mai ales in Bavaria catolica. Teritoriul predominant protestant al Prusiei a cazut, de asemenea, sub vraja rococo, in principal sub forma palatului Sanssouci construit pentru regele Frederick cel Mare. Arhitectura rococo germana a fost mai putin grandioasa decat cea franceza, dar a demonstrat aceeasi dragoste pentru decor si detalii. Palatul regelui Frederic avea un singur etaj, dar fiecare element al acestuia era special si nuantat. Cea mai proeminenta atractie a Sanssouci a fost Casa Chineza, un mic pavilion in stil pseudo-chinezesc folosit pentru petreceri. De la baza pana la acoperis, pavilionul a fost decorat cu sculpturi aurite ale muzicienilor, dansatorilor, animalelor exotice si palmierii chinezi.
Rococoul italian s-a simtit ca acasa in nord, in special in Venetia. La acea vreme, Venetia a inceput sa-si piarda puterea ca centru comercial si s-a restabilit ca un loc misterios si magic pentru calatorii bogati. Mascaradele, balurile si oportunitatile de jocuri de noroc au atras straini bogati si, odata cu ei, a venit un nou stil de arta. Venetia rococo a promovat un taram mistic ademenitor, promitand tot felul de bucurii decadente.
Cum sa recunoastem arhitectura rococo?
Arhitectura rococo a urmat principiile dictate de arta vizuala a vremii. Salile de mese, bibliotecile, salile de studiu si dormitoarele au servit toate unui scop specific si au fost decorate in conformitate cu acesta. Principalele caracteristici ale arhitecturii rococo includ forme curbate naturale, decor debordant si inclinatia catre asimetrie. In timp ce arhitectura baroc aparent haotica a mentinut inca o anumita ordine, Rococo a renuntat complet la reguli, straduindu-se sa foloseasca fiecare forma si forma disponibila in natura. Schema de culori a devenit, de asemenea, mult mai indrazneata. Erau roz, albastru si galben, erau perle si auriu.
O trasatura deosebita distinctiva a arhitecturii rococo este vazuta in utilizarea stucului. Acesta a fost un strat decorativ sub forma de pasta, care s-a intarit atunci cand a fost aplicat pe o suprafata. Arhitectii si decoratorii rococo au folosit stuc pentru a crea texturi asemanatoare reliefului pe mobilier, tavane si pereti.
Calatorind ca agrement
In ciuda exclusivitatii si frivolitatii sale, rococo, ca orice alta miscare de arta, reflecta ideile si conceptele epocii sale. In secolul al XVIII-lea, calatoriile au devenit un nou tip de divertisment pentru cei bogati si puternici. Europa nu a fost deloc surprinzatoare pentru ei, dar tinuturile nedescoperite ale Indiei, Chinei si Japoniei pareau a fi locuri de basm pline de mistere si minuni.
Animalele exotice au devenit unul dintre subiectele preferate ale artistilor rococo. Timp de secole, iconografia animala din Europa a ramas aproape intacta, cu mici exceptii ale relatarilor exploratorilor si fiintelor imaginare din manuscrisele medievale. De data aceasta situatia a fost diferita: aristocratia isi permitea sa trimita animale care nu au fost vazute pana acum in palatele lor. Ludovic al XIV-lea, sau Regele Soare, a ordonat construirea unei menajerii de animale la Versailles. Jucariile sale scumpe includ tigri, flamingo, rinoceri, elefanti, zebre si gazele.
De asemenea, aristocratia franceza impartasea o credinta larg raspandita ca paharele de portelan pot neutraliza otrava. Din cauza acestei credinte, au recreat tehnologia chineza. Desi functia protectoare a materialului s-a dovedit a fi falsa, interesul pentru tehnicile chinezesti a dat nastere unui nou tip de arta, inca asociat cu traditia europeana.
Arta rococo era in acelasi timp obsedata de natura si de tinuturile indepartate si indiferenta fata de ea, preferand imaginatia realitatii. O tratare similara a subiectelor avea sa se intample secole mai tarziu odata cu dezvoltarea Art Nouveau-ului, orientalismul si japonismul incantand din nou mintea publicului.
Madame de Pompadour: Rococo Bodied
Unul dintre cele mai remarcabile personaje care au modelat rococo a fost infama Madame de Pompadour, care a intruchipat excesul si frivolitatea timpului ei. Ea a fost amanta-sefa oficiala a lui Ludovic al XV-lea. Acest titlu a venit cu beneficii, inclusiv apartamente personale, misiuni diplomatice si slujire ca consilier al regelui. Influenta ei a fost omniprezenta: a comandat inchisori si executii, a numit ministri si a condus afacerile externe. In acelasi timp, a fost un mare mecenat al artelor, a adus o nuanta specifica de roz in moda si a adunat o colectie uimitoare de portelan. Portretele doamnei de Pompadour au fost in mare parte pictate de artistul ei preferat si prietenul apropiat Francois Boucher. Aceste lucrari arata o tanara blanda, cu ochi albastri adanci, unul care pare la fel de delicat si fragil ca un trandafir. Aceste tablouri, care faceau un contrast puternic cu comportamentul ei real la curte, erau destinate ochilor regelui, pentru a-l incanta si mai mult cu frumusetea si farmecul doamnei de Pompadou.
Obiceiurile de cheltuieli ale doamnei de Pompadour au fost depasite doar de cele ale ultimei regine franceze, Marie Antoinette. Sute de rochii somptuoase, petreceri ridicol de scumpe, menajerii de animale exotice, numeroase colectii de arta si porecla Madame Deficit – toate aceste lucruri au facut-o pe Marie Antoinette un simbol de durata al aristocratiei lacome si rasfatate. Plictisita si in cautarea unor noi experiente, ea a ordonat construirea unui sat artificial in care sa se poata juca sa se prefaca purtand rochii simple de muselina. Desigur, Marie-Antoinette abia stia nimic despre viata reala a taranilor. La fel ca in scenele pictate in rococo, intelegerea ei a lumii din afara Versailles a fost pur o fantezie idealizata care ignora realitatea in toate felurile posibile.
Partea intunecata a rococoului: decadenta si iluzie
In spatele bucuriei si stralucirii Rococo, a persistat o latura intunecata si urata. Ceea ce parea o miscare glorioasa si fermecatoare la inceput a ascuns inegalitatea tragica si criza culturala si politica profunda. Multi au considerat insolenta puternica si intensa a ofensivei rococo, daca nu chiar catastrofala. Erotismul brut, consumul performativ si ignoranta deliberata a realitatii obiective au devenit caderile sale. O miscare profund evadatoare, Rococo nu a putut supravietui prabusirii violente care a venit sub forma Revolutiei Franceze. Menajeria de la Versailles a fost transformata intr-o banca de alimente pentru cetatenii infometati, care si-au diversificat alimentatia cu struti si zebre. Excesivitatea decoratiunii a devenit ridicola si kitsch, asa ca neoclasicismul strict si solemn a intrat in moda.
