Astazi a inceput un nou an școlar in sistemul preuniversitar. Cu noi modificari, cu noi reguli. Printre cele mai importante, numim sistemul de supraveghere prin care se incearca reducerea absenteismului și a abandonului școlar. Atat elevii, cat și profesorii vor fi monitorizați pentru a ne asigura ca orele de cursuri sunt conforme cu drepturile și obligațiile tuturor participanților la procesul de invațare.

Se dorește și impunerea de masuri care sa duca la imbunatațirea competențelor de lectura, a ințelegerii textelor de catre elevi, precum și standardizarea evaluarii și notarii elevilor. Referitor la aceste masuri, Funeriu a declarat: „Subliniez ca in acest domeniu masurile concrete vor fi adaptate la nivelul fiecarei scoli. Ministerul da cadrul acestor masuri, dar fiecare scoala, in functie de conditiile sale specifice, va adapta aceste masuri. Subliniez ca directorii scolilor sunt primii responsabili cu prevenirea, monitorizarea si reducerea absenteismului.”

Ministrul educației, Daniel Funeriu, a ținut sa menționeze și intenția sa de a se distanța de acei directori de școala numiți pe motive politice, pe care i-a numit jupani: „Din punctul de vedere al Ministerului Educatiei trebuie sa ne distantam de imaginea directorului-jupan, cu spate politic, si impreuna sa impunem imaginea directorului apropiat de elevi si parinti, de nevoile comunitatii, care isi inteleg responsabilitatile uriase care sunt pe umerii lor.” Astfel, incepand din luna octombrie, atat școlile profesionale, cat și liceele le vor transmite inspectoratelor școlare situații ale absențelor facute de elevi și de profesori.

Pentru imbunatațirea competențelor de lectura, ministrul a dispus la introducerea unei ore de lectura, distincte de orar, in clasele V-VIII fiind alocate, in cadrul orelor de limba romana, minimum doua secvențe „pentru alfabetizare și ințelegerea textului.” Astfel de masuri vor fi luate și pentru celelalte materii școlare: „In cadrul orelor de matematica, fizica, stiinte naturale, istorie, geografie, se vor introduce secvente care le vor permite elevilor sa-si insuseasca vocabularul si modalitatile de exprimare specifice”, anunța Funeriu.

O alta mpsura vizeazp standardizarea metodei de acordare a notelor in sistemul urban și in cel rural. Pentru aceasta, dupa primele doua saptamani de școala, care vor fi recapitulative, elevii vor da o serie de teste la disciplinele indicate pe foaia de parcurs, urmand ca acestea sa fie corectate de Centrul Național de Evaluare și Examinare. Rezultatele acestei evaluari vor fi inscrise in portofoliul educațional al fiecarui elev.

De asemenea, incepand cu acest an, ciclul gimnazial va avea o structura de 5 ani, la sfarșitul carora elevii vor primi o diploma de absolvire, care va face parte din portofoliul educațional, și foaia matricola, care va fi, la randul ei, integrata in portofoliul educațional. Admiterea la liceu sau la o școala profesionala se va face pe baza acestui portofoliu, la nivelul fiecarei unitați de invațamant. Astfel, in cazul in care numarul candidaților inscriși la un anumit liceu sau școala profesionala nu va fi mai mare decat numarul de locuri, admiterea se va face doar ținand seama de acest portofoliu. In schimb, in cazul unitaților de invațamant unde competiția va fi mai mare, admiterea se va face ținand seama in proporție de 70% de portofoliul educațional, de media de absolvire a invațamantului obligatoriu și de media obținuta la probele de evaluare naționala de la sfarșitul ciclului gimnazial, dar și de nota obținuta la examenul de admitere organizat de unitatea de invațamant, in proporție de 30%, urmand ca, in cazul mediilor egale, diferența sa se faca pe baza portofoliului educațional al fiecarui elev.

De asemenea, ministrul Funeriu le-a atras atenția profesorilor asupra ilegalitații impunerii lucrului dupa materiale auxiliare, care impun diferențe intre elevi. Cumpararea de culegeri și alte materiale este opționala, procesul de invațare urmand sa se desfașoare pe baza materialului didactic obligatoriu.

Din dorința de a nu transforma inceputul anului școlar intr-un eveniment politic, ministrul le-a trimis o dispoziție inspectorilor școlari de a interzice prezența politicienilor doritori de discursuri la festivitatea de incepere a anului școlar. Desigur, aceasta masura nu a fost respectata. Ministrul educației a participat la festivitatea de deschidere a noului an școlar la Școala Generala cu clasele I-VIII nr. 56, „Jose Marti”, din Capitala. Sorin Oprescu, primarul Bucureștiului, a participat la deschiderea anului școlar in 4 unitați de invațamant: Școala Speciala nr. 7, Bucureștii Noi, Colegiul Mihai Viteazu, Școala nr. 130, „Regele Mihai”, și Școala Centrala.

Primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, a participat la deschidere la gradinița nr. 146, la Școala Generala nr. 170 și la Colegiul Economic Virgil Madgearu. Primarul sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone a mers la Colegiul Național Octav Onicescu, la Școala Generala nr. 133 și la Gradinița nr. 133. cristian Constantin Poteraș, primarul sectorului 6, a mers la Colegiul Național Elena Cuza și la Colegiul Național Grigore Moisil.