Multa vreme am crezut ca formularea “companie aeriana de cinci stele” tine de marketing. Anul acesta am descoperit ca, de fapt, exista o firma de consultanta din UK care evalueaza companiile aeriene dupa anumite criterii si le acorda stele, de la 1 la 5, ca la hoteluri. Insa, spre deosebire de hoteluri, unde sistemul de clasificare difera in functie de tara, la companiile aeriene numarul de stele inseamna acelasi lucru, indiferent ca vorbim de o companie din Asia sau din Europa.

Sistemul folosit de Skytrax, firma de consultanta britanica de care vorbeam mai sus, e gandit astfel incat numarul de stele sa reflecte calitatea experientei calatorului, indiferent ca vorbim de business class sau economy class. Criteriile complete de evaluare nu sunt publice, insa se cunosc cateva conditii esentiale pe care o companie aeriana de cinci stele trebuie sa le indeplineasca:

La clasa Economy, distanta dintre scaune (seat pitch) sa fie de 32 – 33 inchi (aprox 81 – 84 centimetri) la clasele Business si First, scaunele sa se intinda complet calatorii sa-si poata alege filmele/muzica prin intermediul sistemului de entertainment de la bord sa ofere mai multe optiuni de meniu (inclusiv la Economy) sa aiba perne, paturi si altele asemenea pentru fiecare pasager.

Se pune accentul pe calitatea serviciilor la bord si, de asemenea, se evalueaza tot ce tine de plecari, sosiri si tranferuri in aeroportul-baza (pentru Tarom e Otopeni, de exemplu).

In Romania opereaza o singura companie aeriana de cinci stele – Qatar Airways. Air France, Austrian Airways, British Airways, KLM, Lufthansa, Turkish Airlines au patru stele, iar TAROM, AirBerlin, Alitalia, easyJet si Wizz Air (numai mie mi se pare ciudat ca Tarom si Wizz au acelasi numar de stele?) au trei stele. Pegasus si Ryanair sunt la coada, cu doar doua stele si “a poor standard of Product and/or poor and inconsistent standards of Staff Service delivery in the Onboard or Airport environments“.

Cinci stele la Economy

Atunci cand am cumparat pachetul pentru Hong Kong, Cezar mi-a zis, foarte incantat, ca zburam cu Qatar-ul. La momentul respectiv n-am inteles de unde atata entuziasm legat de un zbor muuult prea lung pentru gusturile mele. Insa cand am ajuns la bord am vazut ca:

Bogdan nu sta cu genunchii la piept am propriul meu sistem de entertainment, pe spatarul scaunului din fata, cu zeci de albume si noi, si oldies, plus filme de Oscar, recente pe segmentul Doha – Hong Kong am primit un saculet cu pasta si periuta de dinti, sosete si masca pentru ochi in caz ca ma deranjeaza lumina la fiecare meniu servit in avion aveam mai multe variante de mancare (in limita stocului disponibil), iar meniul cu bauturi includea inclusiv cocktailuri sistemul de entertainment include pe langa filme, muzica si jocuri pentru cei mici (si nu numai)

Cele sapte ore la dus si noua la intors (vorbesc doar de segmentul Doha – Hong Kong) au trecut mai usor asa, mai ales ca n-am prea reusit sa dorm si filmele au fost mai mult decat binevenite.

Cinci stele la Business

Daca Economy-ul m-a incantat, Business-ul m-a cam dat pe spate. Am avut ocazia sa-l testez recent, pe drumul de intoarcere din Oman.

Ce e diferit fata de Economy? Scaunele sunt mult mai mari, te scufunzi in ele si ai mult mai mult loc pentru picioare. Ai un buton “zzz” care iti transforma scaunului in pat, in cateva secunde. Pe langa saculetul cu sosete, pasta de dinti si masca de ochi am primit si un portofel cu crema de maini, parfum si balsam de buze. Personalul e tot timpul la dispozitia ta – doi insotitori de bord la 8 pasageri. Iar piesa de rezistenta, pentru mine: meniul si modul de servire.

Peste masuta de plastic, scoasa din bratul scaunului, mi-a fost pusa o fata de masa alba. Nimic nu era de plastic – nici tacamurile, nici farfuriile, nici paharele. Sticla, inox si mancare gourmet-style, cu feluri create de chefi celebri.

Alta diferenta fata de Economy, in Doha unde am avut escala, de la avion am fost preluati pana la terminalul business cu cel mai confortabil autobuz in care am calcat vreodata. Iar in terminalul business aveai la dispozitie cam tot ce-ti puteai imagina si-nca doua trei lucruri pe deasupra: mancare cu diverse specificuri, canapele, fotolii, camera de joaca pentru copii, camera cu jocuri pe calculator si console pentru adulti, am inteles ca exista chiar si un spa in cadrul terminalului.

Concluzia?

Primul zbor long haul, pana la New York cu Delta (trei stele), a fost un mic cosmar. Urmatoarele doua, cu Qatar-ul, au fost cat de placute pot fi zborurile de multe ore. M-am tot gandit daca am ceva sa le reprosez si in afara de mancarea ciudat condimentata pe ruta Hong Kong (care tine oricum de gusturi), n-am gasit nimic. Anul asta mi-am cumparat bilete si catre Bali cu KLM si catre Cuba cu AirFrance, ambele companii de patru stele. Sunt curioasa ce experienta o sa am. Revin cu impresii la finalul anului.