Un film din viata Adei Solomon

Cand Radu ii propusese sa lucreze la Aferim!, i se paruse ca filmul se potrivea manusa pentru discursul despre mentalitati. „Eu am o problema mai veche cu cine e de vina nu numai pentru felul in care ne uitam noi la minoritatea roma, dar si la altele. Cred ca, de fapt, vina e in principal a majoritatii si ca majoritatea face prea putin ca sa inteleaga de unde vine prejudecata asta.“

Aflu ca s-a discutat despre asta si la Berlin, ca si despre xenofobie si pozitia femeii in societate. Dupa cum spune Ada, „acesta nu e un film despre relatia cu comunitatea roma, e mai mult de atat si e, in general, un film despre felul cum se transmit mentalitatile din generatie in generatie“.

Din tot ce s-a scris despre Aferim! in cronicile de la Berlin, cel mai mult i-a placut ideea ca limbajul din film este „Shakespeare cu bulina”. Comparatia cu Shakespeare i se paruse fantastica. Da, sunt acolo lucruri vechi din intelepciunea romanilor, din folclor, care raman  actuale, ca si operele lui Shakespeare.

„Filmul asta e facut cu o dragoste imensa pentru limba romana, e un film care pune in valoare nu eroul, nu extraordinarul, ci omul de rand dintr-o Romanie de acum 200 de ani, care arata cat de departe era atunci tara asta fata de unde e azi. Ca am reusit sa acoperim un decalaj ce pare de 500 de ani in mai putin de 200 de ani e un merit, nu e o rusine.“

Cand stai de vorba cu un producator de film, la o masa dintr-o cafenea, intr-o dupa-amiaza de primavara, ai datoria sa intrebi, ca jurnalist, cat de greu se obtin banii pentru un film romanesc. E mai usor acum decat in urma cu cativa ani, a deschis Noul Val din cinematografia autohtona larg usile finantarilor, ii e mai usor unui producator recunoscut de Academia Europeana de Film?

„Nu, lucrurile nu au mers deloc usor cu finantarea lui Aferim!“, avea sa-mi spuna Ada. „Si nu numai pentru ca era nevoie de bani multi. M-a surprins ca din Franta nu am reusit sa luam niciun ban, desi e vorba de un film care vorbeste despre lucruri actuale in societatea franceza. Am ajuns la concluzia ca de fapt filmul are un discurs de protectie fata de romi si ca e posibil ca prejudecata fata de ei sa fi generat o reactie de respingere inclusiv din partea unor oameni cultivati cum sunt lectorii care decid finantarile.“

O surpriza a fost si finantarea din Cehia. Fiindca daca in Bulgaria se astepta sa reuseasca, cehii nu prea fusesera interesati de filmele din Estul Europei. „O experienta bizara si poate pitch-ul cel mai complicat pe care l-am avut de facut vreodata.“

In zece minute, vorbise in fata unei comisii de 17 membri, incercand sa le ghiceasca reactiile doar dupa mimica, pentru ca ei vorbeau mai ales in ceha. Ada Solomon spune ca proiectul si realizatorul sunt principalii pioni.

„Producatorul inca nu e nicaieri in Europa considerat un pion principal. E un garant, atat“, spune Ada care aseamana munca unui producator cu cea a unui antreprenor. Sa pui cap la cap un proiect cu elementele lui artistice si logistice si financiare.

„Iar toata povestea asta presupune nu numai stiinta numerelor si management de calitate, dar si diplomatie, cultura generala solida, sa fii un bun vorbitor, scriitor, manevrant de cuvinte, sa ai o perspectiva vizuala asupra lumii etc.“

O meserie complexa, pe care nu ar putea-o schematiza. Ba mai seamana cu ceva, isi aminteste, are ceva din curatoriat, mai ales in partea noastra de lume, pentru tipul nostru de cinema, care e, prin definitie, un produs cultural. Ei nu ii place diferentierea intre filme de arta si comerciale, crede in ideea ca un film bun, desi inteles la niveluri diferite, provoaca o reactie emotionala in orice spectator.

Un producator nu are o viata obisnuita. Cum se resimte un astfel de job pe plan personal? „Imi place sa calatoresc, deci nu e o problema ca sunt plecata mult de acasa. Nu sunt nici cea mai mamoasa mama din cartier si nu am o problema ca imi mai las copiii si singuri. Sigur ca am si eu frustrarile mele, sigur ca si ei sufera cateodata, dar s-au obisuit; e o intelegere… Sunt o persoana independenta si nu mi-a placut niciodata sa fiu legata de un program si de conditionari stricte.“

Un top trei filme la care a lucrat si de care e cel mai legata: 1. Aferim!, 2. Kapitalism – Reteta noastra secreta, 3. Felicia, inainte de toate. „Lucrurile care iti sunt cele mai dragi nu sunt si cele mai de succes“, imi zice Ada, careia ii e clar ca nu a schimbat-o succesul, poate si datorita educatiei din familie.

„Sunt un om norocos si mi-au cam iesit lucrurile.“ Timida structural, i-a fost mai greu la gradinita, dar in clasa I fusese Abecedarul, apoi comandant de unitate, sefa de promotie in liceu, terminase Facultatea de Instalatii pentru Constructii printre primii. „Desi nu am profesat nicio zi!“ 

Apoi a virat spre publicitate, apoi spre film. Si-a facut propriile alegeri, si-a luat propriile decizii. Mama ei era blanareasa, lucra intr-un atelier in Centrul Vechi, loc boem de care mai tarziu isi va aminti cu un suras nostalgic.

Tatal ei, topograf – operator de masuratori de teren in industria usoara, o invatase sa-si iubeasca tara si ii aratase ce locuri frumoase avem, luand-o cu el la masuratori pentru diverse fabrici de textile.

„Tata era pasionat de literatura si mi-a pus multe carti in brate.“ Un obicei pe care ea avea sa-l preia mai tarziu, in felul ei de a le cumpara carti celor doi baieti.

„Iar mama era un manager extraordinar. Era totusi o femeie si era sefa peste ceilalti, o femeie care a venit la Bucuresti de mica, a invatat o meserie, si-a construit o cariera si a ajuns sa conduca un colectiv pe care de multe ori il punea inaintea familiei; era mai important ce se intampla la serviciu decat acasa si probabil defectul asta mi l-a transmis involuntar. Mama pleca la 8 dimineata si se intorcea la 8 seara, intr-o vreme cand nu se lucra atat. O vedeam destul de putin. Am crescut cu bunica mai ales, tata era si el adesea in delegatii… Poate ca de aici mi se trage si cu independenta. I-am iubit enorm pe ai mei, ei m-au iubit enorm, dar nu statul impreuna zi si noapte ne-a legat, ci alte valori.“

Ada Solomon a ales filmul cand a simtit ca publicitatea nu mai e de ea. Lucra pe atunci la Expresiv Advertising Agency. „Publicitatea presupunea la inceputul anilor ’90 o presiune mare, lucrurile se faceau intr-un hei-rup chiar mai nesanatos decat acum. Cand am primit o oferta din partea uneia dintre primele case de productie independente de film si publicitate mi s-a parut senzational.Asadar, nimic progra-mat, o intamplare.“

I-a fost usor in productia de film? Privind in urma, care ii pare azi marea dificultate? „Cred ca pentru mine mai greu a fost sa castig respectul oamenilor din Romania – din breasla mai ales. Pentru ca sunt femeie, nu am studii de specialitate, nu sunt artist, nu sunt regizor. Celalalt lucru complicat in Romania e sa ramai la un anumit nivel cu un minimum de compromisuri. Fara compromisuri nu se poate. Dar sunt mici cele pe care le-am facut. Am facut greseli, evident, cred ca toti facem, unii si le asuma, altii nu, si aici ii multumesc sotului meu pentru privirea agera si dreapta pe care o are, dar cred ca sunt minime si nu am nicio problema sa ma privesc in oglinda dimineata. Si asta e, probabil, cea mai mare realizare. Ca las ceva in urma, dupa parerea mea, si ca nu e ceva facut cu compromisuri.“

E important ca sotul ei este regizorul de film documentar Alexandru Solomon, ca gaseste acasa un om legat la randu-i de film, care poate sa inteleaga totul? „Sigur ca da, insa nu pentru ca are legatura cu cinematografia, ci pentru ca e un spirit liber, iar respectul pentru independenta celuilalt a existat mereu in familie. Asta a contat. In breasla, faptul ca sunt sotia sotului meu nu a fost deloc un ajutor, din contra. Au fost si voci de genul Normal ca si-a facut casa de productie, doar e sotia lui Solomon. Numai ca ce fac eu nu are legatura cu ce face el. Si au trecut multi ani pana cand sa nu mai fiu eu privita ca sotia lui Alexandru Solomon si sa aud ca cineva il intreaba: Dar sunteti sotul Adei Solomon?. Apropo de mentalitati in Romania… In strainatate, nu prea am avut problema asta, pentru ca traiectoriile noastre sunt destul de divergente, lumea documentarului e separata de lumea filmului de fictiune. Oamenii cunoscuti din zona de fictiune sunt cu-nos-cuti si in zona de documentar, oamenii cunoscuti din zona de documentar sunt mai putin cunoscuti in zona de fictiune.“

Mai putini stiu ca Ada Solomon a produs si documentare, asa cum este The Shukar Collective Project, in regia lui Matei-Alexandru Mocanu, sau Noi Doi, al lui Claudiu Mitcu.

Iar acum, acum lucreaza la un documentar pe care, eu, una, abia astept sa il vad in cinematografe. Un film despre Nina Cassian. „Este unul dintre filmele la care ma gandesc de aproape 20 de ani. Din pacate, am inceput destul de tarziu si am apucat sa filmam putin cu Nina, in ultimii ei ani de viata. Sau poate ca e mai bine asa. E un proiect la care tin enorm. Pentru mine, Nina Cassian a insemnat un model de feminitate, un spirit rebel si indragostit de fiecare lucru pe care l-a facut si in care a crezut; ca e bine, ca e rau, nu sunt eu in ma-sura sa judec, dar dragostea pe care o punea in fiecare lucru, idee, om sau concept e nemaiintalnita. Sper ca in vreun an sa apara filmul, in regia Monei Nicoara.“

Si tot acum, au loc filmarile pentru o co-productie romano-italiana, in regia lui Adriano Valerio („Considerat o tanara speranta a cinematografiei italiene“), povestea unui italian venit in Romania sa salveze o livada de meri. 

Ne-am intors din nou la Aferim! si mi-a spus cum au inceput filmarile fara sa fi strans tot bugetul. „Daca as fi stat sa strang toti banii ca sa facem filmul, proba-bil ca nu l-am fi facut niciodata. Nu reco-mand nimanui sa faca asta, e un curaj care frizeaza inconstienta.“ Dar nu era prima data cand se intampla asa. Cum sa fie, cand nu exista programe de creditare pentru film in Romania, nici nu e o garantie pentru banci un contract cu Centrul National de Cinematografie?

Mi-a vorbit minute bune despre cum la filmare au transportat boii dintr-un judet in altul (cu acte!), cum au fost mutati apicultorii de pe locul unde se construia iarmarocul, cum au ridicat hanul care arata intocmai ca un han si cum i-a parut rau sa il vada dupa doua zile distrus, la final, cum s-au luptat cu ploile de asta-vara, cu noroiul si cu firul razvratit al Argesului, cum au filmat in rezervatia Macin, din zona Horezu, si la Cula Greceanu, cum rasunau piesele culese de Anton Pann, reinterpretate de Trei Parale, sau cantecul tiganesc din genericul final.

Dincolo de filmari, zilele obisnuite din viata Adei sunt dezordonate si fara un tipar. Ziua ideala incepe tarziu si se termina tarziu. „Ma trezesc usor dimineata doar daca trebuie sa ajung pe platou, ma misc cu masina si prea putin pe jos, imi fac singura cumparaturile, nu imi platesc singura facturile, redeschid iute computerul cand ajung seara acasa, nu inainte de 7-8 p.m., imi place sa mananc cu toti baietii mei, sa gatesc, dar se intampla rar, nu-mi place sa fac ordine, dar fac, imi place sa fac piata, nu-mi place deloc sa calc, imi place sa am musafiri, sa merg la teatru, merg mult mai mult la teatru decat la cinema in Romania, pentru ca fiind plecata in diverse festivaluri vad atatea filme acolo.“

Intr-adevar, intr-o dupa-amiaza de sambata aveam sa ne intalnim intamplator la Teatrul Metropolis, unde venise singura si se asezase pe locul din fata mea.

Si imi mai vorbise Ada Solomon despre baietii ei, Marc (18 ani) si Filip (9 ani), atat de diferiti, dar ambii interesati de film.

In copilarie, Ada Solomon isi dorise sa fie actrita. A copilarit in zona Budapesta din Bucuresti. „Acum stau langa parcul Carol, in casa familiei sotului meu. E aceeasi zona, dar e schimbata. Ma mai duc din intamplare pe stradutele si chiar la blocurile unde ma jucam cand eram copil, care pastreaza un anume parfum, numai pentru mine poate; e o zona amestecata, cu blocuri si cu case. Eu iubesc orasul asta; e special in eclectismul lui, in mixul lui de decrepitudine si noblete. Imi place zona in care stau, dar si partea cu Dacia si Armeneasca si Mantuleasa…“

Insa Bucurestii ei se intind mai ales de la Parcul Carol si pana in Dealul Cociocului. Ii mai place Centrul Vechi, cu Lipscanii unde mergea in copilarie, vara, sa-si ia de la serviciu mama. Isi aminteste cum venea cu tatal ei, de la Budapesta, pe jos, pana la Sf. Gheorghe, intrau pe Lipscani, in libraria Cosbuc, saraca librarie pe atunci, dar mai gaseau o carte sau o carticica de colorat, apoi intr-o patiserie. Ii mai placea in adolescenta cinematograful Modern: „Inca tin minte drumul spre casa, dupa vizionarea filmului Glissando, unul dintre primele care m-au zdruncinat major din cinematografia romaneasca.“

Cum vede Ada Solomon azi implicarea tot mai mare a femeii in cultura? Fireasca. Tine de accesul la educatie si de evolutia normala a locului femeii in societate. 

Iar romanilor care nu merg la filme romanesti le-ar zice ca filmul e la fel de bun ca teatrul romanesc.