“Snakes and Earrings” este opera de debut a lui Hitomi Kanehara, cea care a castigat prestigiosul Premiu Akutagawa in 2004, la doar nouasprezece ani. La fel ca multe lucrari castigatoare ale premiului Akutagawa, este o piesa destul de scurta, cu 118 pagini destul de distantate.
Descriind o lume la fel de amorala si fascinanta ca peisajele din Less than Zero si Trainspotting , acest roman despre o tanara care traieste in lumea violenta a culturii subterane a tinerilor din Japonia este atat socanta, cat si ciudat de frumoasa.
Dupa ce a renuntat la scoala si a trait pe strazi cativa ani, Hitomi Kanehara a inceput sa scrie. Romanele ei au castigat mai multe premii in Japonia. Primul roman Snakes and Earings a castigat premiul Akutagawa si premiul Subaru si a vandut un milion de exemplare. Cartea “Sarpe si cercei” de Hitomi Kanehara este disponibila pe Buybooks – librarie online.
Ca format, ca discurs, romanul e minimalist. Evit sa va povestesc despre ce e vorba. Daca m-as apuca, v-as spune tot – ca e scurt – si apoi nu v-ati mai duce sa cumparati cartea. In fine, e vorba despre tinerete, generatia X, tatuaje si cercei. Nu si despre serpi. Sarpele e un baiat cu limba despicata, dupa ce-i infige inele tot mai groase, apoi o taie pana la varf cu o ata dentara. Bun, acuma sigur, e si sex, dar nu mult, mai degraba tare. ~la de la salonul de tatuaj, Shiba-san, e un sadic si se pare ca protagonista e maso, dar nu va speriati, ca nu e ca la Sade.
In plus, va ziceam ca discursul e minimalist. Autoarea avea nouaspe ani cand a scris cartea asta, cu care a obtinut un premiu japonez important – acum are douascinci si e frumoasa, dar casatorita (asta o spune in interviul-bonus de dupa roman). In fine, exista un sambure autentic in romanul ei. Dincolo de sex si cercei, de violenta si alcool, personajul feminin, Lui – minora! –, are o savoare loliteana. Ea e dincoace de bine si de rau. Ca cititor, o pandesti si esti gata s-o judeci si ti-e ciuda ca isi insala gagicu’, dar de fapt nu e chiar asa.
Fata se scalda in dulcea ignoranta a propriilor sentimente. Oscileaza. Ba e tipa indragostita si vinovata pentru ca insala, ba e femeia pentru care fiorosul ei “sarpe” – tot minor – e un biet copil fata de care simte mai multa mila decat atractie. Iar ea nu mai stie unde se afla. Ca sa ma admirati cum va vorbesc acum un pic ex cathedra, o sa va zic: “Sarpe si cercel” e un roman despre absenta. Ati putea sa comparati povestea asta scurta si metalica de sex cu cea scrisa de Jean-Philippe Toussaint in “Facand dragoste”, dar si in “Sa fugi!” (tradus in romaneste), ca sa vedeti cum vede nirvana un european si ce mai ramane din ea pentru o japoneza get-beget. In fata absentei, Lui nu se revolta si nici nu-l asteapta pe Godot. Nu e resemnare, ci un fel de impacare zen. Godot exista, doar ca nu-i aici.
Mai poetic decat intreg acest scurt roman este raspunsul – poate studiat! – al tinerei autoare la intrebarea despre cum vede ea relatia dintre roman si viata: “As zice ca romanul este asemenea unui vis inauntrul vietii, iar viata, la randul sau, este asemeni unui vis inauntrul romanului.”
