Toți părinții trebuie să știe că atunci când vine vorba despre creativitate, ne referim la o abilitate dobândită și exersată, nu un talent primit la naștere. Copiii au nevoie de un context potrivit pentru a-și dezvolta creativitatea, iar părinții sunt cei mai în măsură pentru a le oferi tot ce au nevoie.
Creativitatea stă la baza succesului în aproape toate domeniile, fiind necesară chiar și pentru obținerea sănătății și fericirii. Din acest motiv, trebuie să extindem dezvoltarea creativității de la domeniile artistice și să le oferim celor mici activitățile necesare pentru introducerea în STEM și pentru dezvoltarea inteligenței emoționale. Iată care sunt cele mai importante recomandări pentru acest lucru:
1. Jocuri de construcții
Indiferent dacă este vorba de piese Lego, de cuburi de lemn sau jocuri magnetice, seturile de construcții le permite celor mici să creeze și să inoveze, cu ajutorul unei activități extrem de amuzante. Alegerea pieselor adecvate și așezarea lor într-o anumită ordine, special concepută chiar de ei, îi forțează pe copii să gândească creativ și să își dezvolte abilitățile de rezolvare a problemelor. Aici poți găsi diverse jucării interactive pentru copilași
care îi ajută la înțelegerea unor concepte importante, cum sunt echilibrul sau gravitația. de asemenea, aceste jucării îi fac pe copii să descopere singuri soluții la situațiile cu care se confruntă și îi ajută să își asume responsabilitatea pentru faptele proprii.
2. Pictura
Folosirea acuarelelor într-un mod liber îi va ajuta pe copii să își dezvolte creativitatea și să îți exprime emoțiile. De fiecară dată când pun mâna pe o pensulă și se așează în fața unei foi goale, copiii vor transmite idei și își vor utiliza toate simțurile pentru a crea ceva plăcut din punct de vedere estetic.
3. Teatrul
Atunci când joacă diverse roluri, create de ei sau propuse de alții, copiii pot experimenta diverse situații, asimilând idei și concepte noi. Gândirea creativă este dezvoltată, împreună cu abilitățile sociale, observația și îmbogățirea vocabularului.
4. Sportul
Activitatea fizică este una dintre cele mai recomandate pentru o dezvoltare armonioasă a copiilor, inclusiv din punct de vedere al creativității. Există o mulțime de sporturi dintre care copilul tău poate alege, așa că nu trebuie să vă dați bătuți dacă nu și-a găsit încă pasiunea, după câteva încercări. Odată cu practicarea unui sport, copiii își întăresc stima de sine, învață să se exprime și să ia decizii, în timp ce își dezvoltă abilitățile motorii și reflexele.
5. Plastilina
Una dintre cele mai plăcute activități pentru copii, modelarea plastilinei oferă nenumărate avantaje. În primul rând, modelarea plastilinei este o activitate care ajută la dezvoltarea abilităților motorii fine, respectiv mușchii mici de la degete și palme. Apoi, realizarea unor forme și figurine cât mai atractive, îi va ține ocupați pe cei mici ore în șir fără să se plictisească. Vor putea să își pună creativitatea la treabă, în timp ce se distrează singuri sau alături de prietenii lor.
6. Șah
Acest sport al minții este unul dintre cele mai vechi jocuri de societate și de strategie din toată lumea. Mișcarea pieselor pe tabla de șah presupune o minte bine antrenată să ia decizii rapide și în avans, iar creativitatea ajută enorm la dezvoltarea abilităților logice și anticipative. Rezolvarea problemelor și asumarea responsabilității sunt alte două avantaje de care beneficiază copiii care joacă șah. Nu în ultimul rând, exersarea memoriei și concentrarea pe o singură sarcină pentru mai mult timp, vin să completeze lista cu abilitățile ce sunt dezvoltate în timpul unei partide de șah.
Ține cont de recomandările de mai sus, iar copilul tău va avea la dispoziție un mediu atractiv, care îi va dezvolta creativitatea și imaginația. Pe termen lung el se va bucura de o atenție îmbunătățită și o viteză mentală care ajută la atingerea unei stări de spirit benefice. Oamenii creativi sunt mai flexibili și pot să depășească cu mai multă ușurință situațiile neplăcute cu care se întâlnesc, fiind mult mai capabili să se adapteze la realitățile vieții și să profite de oportunitățile existente.