Se spune ca Berlinul devine expansiv pe vreme buna. Dar cand primavara se estompeaza, este nevoie de un plan alternativ. Noaptea este refugiul perpetuu al orasului de vremea nefavorabila. 

Buncarul a fost construit de nazisti ca adapost antiaerieni. Marcati o masa ostila in districtul Mitte.

Dupa razboi, a servit drept depozit, club de noapte, pana cand Christian Boros l-a cumparat si si-a instalat colectia acolo . Toti sunt acolo: Ai Weiwei, Wolfgang Tillmans, Olafur Eliasson, Thomas Ruff.

Nu sunt semne in camere. Lucrarile nu sunt identificate si asta deruteaza publicul. Betonul gol, etans, pastreaza urme de vopsea si graffiti. La Berlin suprapunerea este norma.

Dar buncarul lui Boros nu este singurul din oras. Mai este unul intr-un canal, langa Kreuzberg, in ceea ce era Berlinul de Vest. Acolo betonul nu se ridica. Este intins intr-o cladire intinsa, incuiata de puturi de ventilatie.

Pe vremea nazistilor a protejat echipamentele de telecomunicatii. Astazi adaposteste o mica enigma calatorita. Colectia Feuerle nu se etaleaza, sopteste.

Interventia arhitectului englez John Pawson, geometric in golurile sale, a dezbracat peretii de beton. Colectionarii au o slabiciune pentru spatiile anonime, izolate, impermeabile la lumina, diafane.

Un tanar oriental intampina grupul la ora stabilita, isi opreste membrii in intuneric. Sunete Muzica pentru pian nr. 20 de John Cage. La intrarea in camera mare, privirea a fost facuta spre semiintuneric. Punctele de lumina lumineaza sculpturile Khmer intre coloane si stalpi. Efectul este dramatic.

Tanarul oriental tace, raspunde la intrebari, lamureste indoielile, dateaza piesele, din Asia de Sud-Est, intre secolele al VII-lea si al XIII-lea. In centru este inchisa o cutie de oglinda in care se celebreaza ceremonia de tamaie . Lucrarile lui Anish Kapoor reflecta, raspund de pe pereti la senzualitatea pietrei.

Primul etaj este dedicat mobilierului chinezesc. Volumul pieselor lacuite, create pentru curte, iese la iveala in locuri izolate intre fotografiile lui Araki . Un pat cu baldachin, un tron ​​cu placi de marmura care emuleaza un peisaj si Fantana XII a Cristinei Iglesias : un izvor de bronz care se deschide in pamant.

Dupa buncar a ramas noaptea. Soarele a alternat cu rafale de vant si ploaie. Un prieten i-a sugerat KitKat, unul dintre templele fetisului din Berlin . Cunosc un intim al proprietarului. Ne-am sustrage la coada.

La Berlin nu improvizezi. Noaptea este un ritual. Fiecare loc necesita o tinuta , o atitudine. Se presupune ca este necesara o ora la coada, ca portarul va poate respinge dupa asteptare daca nu respectati codul ezoteric care guverneaza accesul.

Poate din acest motiv in zona mare de acces a KitKat predomina o asteptare cuprinsa. Paltoanele cad, hainele sunt livrate. Ramane piele, nuditate, drag sau orice forma de transformare. Purtam un kimono rosu de matase. Doar un kimono, a insistat prietenul meu. Nimeni nu se uita, nimeni nu observa. Prima regula este acceptarea.

Camerele se succed, o piscina mare si pasaje catre zone mai putin expuse. Bizareria predomina in nucleul techno. Muzica este un drog in sine. Multimea pulsa si devine fluida. Exista o platforma ca un balcon din care decadenta isi defineste forma, miscarile.

Inca e Berlinul interbelic, m-am gandit. Aceasta este transgresiunea transformata intr-un obicei care i-a tulburat pe vienezul Stephan Zweig si pe jurnalistul spaniol Chaves Nogales.

Am plecat de acolo ziua. Ne imbracam. Am luat un taxi. Am dormit. Cerul era inca innorat. Am mancat niste carnati cu un Maibock, berea care se fermenta abia in luna mai. Am luat S-Bahn pana la Treptower Park. Noi mergem.

Parcul era padure. O padure care serpuia pana a ajuns la o poarta. Inauntru se afla monumentul sovieticilor cazuti in al Doilea Razboi Mondial. Era un arc construit din marmura rosie a cancelariei lui Hitler, o movila grozava cu o statuie monumentala de bronz a unui soldat cu o fata in brate, sarcofage de piatra alba cu reliefuri care arata femei cu kalasnikov.

In timp ce le priveam, prietenul meu s-a intins pe tumula. M-am gandit ca uneori euforia oraselor se naste din cicatricile lor.