Mașina de brodat computerizată este instrumentul perfect pentru a crea artă modernă. De ce? Pentru că în doar câteva secunde, cu cea mai bună ață de brodat, mașina creează modele de broderii fermecătoare. Evoluția tehnologiei și software-urile de brodat îți oferă ocazia să creezi adevărate capodopere, putând schimba culorile și densitatea cusăturilor printr-un singur click.

Designul unei broderii este creat în primul rând de calitatea cusăturilor și de tipul de ață de brodat folosit. Pentru a crea propria artă brodată, trebuie să alegi cele mai bune ațe de brodat la mașină disponibile, indiferent că proiectele tale sunt realizate din pasiune. Dacă ai un atelier de croitorie cu accent pe broderie, citește mai departe pentru a afla de ce este important să alegi cea mai bună ață de brodat.

Cea mai bună ață de brodat este special concepută pentru rezistență, durabilitate și performanță la mașinile de brodat de mare viteză. Un design excelent de broderie începe cu o ață de brodat potrivită.

Tipuri de ață de brodat

Dacă ești începător în tehnica broderiei computerizate, atunci întrebarea care îți apare automat în minte este cu siguranță cum să alegi cea mai bună ață de brodat. Primul lucru de luat în considerare este tipul de mașină de brodat și stabilizator pe care îl vei folosi.

Dimensiunea și tipul de broderie, precum și materialul pe care urmează să brodezi, vor juca un rol important în a decide ce tip de ață de brodat trebuie să folosești. Există diferite tipuri de ață pentru broderie la mașină, iar cunoașterea lor te ajută să faci cea mai bună alegere. Pe Cusutsibrodat.ro vei găsi software pentru broderii, cât și ață de brodat, pe care le poți folosi pentru a obține cele mai frumoase rezultate.

Ață de brodat din mătase

Ața din mătase vin cu o mulțime de calități: rezistență, strălucire și finețe. Ața de brodat din mătase este de obicei utilizată în broderii pentru rochii elegante, din materiale rafinate, și este considerată ca fiind cea mai scumpă de pe piață.

Pentru că mătasea este un material natural care se vopsește cu ușurință, ața de brodat din mătase se găsește într-o gamă variată de culori. Pe lângă aspectul deosebit, ața de brodat din mătase este foarte rezistentă și nu se rupe în timp ce se brodează pe haine. Este un fir subțire, robust, fin și strălucitor.

Ață de brodat din raion

Ața de brodat din raion, realizată din filamente de vâscoză, este renumită în principal pentru aspectul ei asemănător mătăsii și strălucirii sale aparte în lumina soarelui. Foarte multe broderii din prezent sunt realizate cu ață din raion, datorită rezistenței, culorilor frumoase și prețului mai mic față de ața de brodat din mătase.

Broderiile cu ață din raion sunt cele mai populare datorită culorilor, durabilității, costurilor reduse și adaptării la diferite țesături.

Ață de brodat din poliester

După raion, majoritatea pasionaților de broderie aleg ață de poliester pentru mașina de brodat, deoarece este o ață cu strălucire puternică. Într-adevăr, este un material sintetic, dar care vine cu o rezistență mare la înălbire, temperatură ridicată (spălat și călcat), iar culorile rămân vii și puternice mult timp.

Ața de brodat din poliester este rezistentă pentru că este creată din multe fire. Acest tip de ață este utilizat în mod obișnuit pentru broderiile pentru îmbrăcăminte, deoarece rezistă la spălări multiple.

Ață de brodat din bumbac

Bumbacul este o fibră vegetală, ceea ce înseamnă că alegerea unei ațe de bumbac 100% este o soluție biodegradabilă și sustenabilă. Bumbacul este un material moale și rezistent, astfel pe lângă confortul oferit, creațiile brodate vor rezista mult timp dacă le folosești corect.

Ața de brodat din bumbac este foarte naturală și se integrează perfect cu articolele pe care este cusută, creând un efect foarte natural. Firul de bumbac permite o gamă largă de ajustări ale tensiunii datorită texturii sale. Are o strălucire plăcută și este destul de robustă, de aceea este adesea folosită ca ață de brodat pentru denim.

Ață de brodat metalică

Este utilizată în mare parte pentru a oferi un aspect unic hainelor bisericești, însă este folosită și pentru decorațiuni de casă, precum fețele de masă sau draperiile. Orice piesă vestimentară ce se dorește a fi diferită și impresionantă, poate fi decorată cu o ață de brodat metalică. Pentru a putea realiza un design spectaculos, trebuie să folosești o mașină de brodat performantă și cu funcții de brodare avansate.

Când încep o afacere cu broderie computerizată, majoritatea aleg ață de brodat din raion și poliester deoarece are un aspect plăcut și vine cu un preț accesibil. Ața de mătase pentru broderie este mai costisitoare și adesea este folosită pentru a face îmbrăcăminte de lux.

Indiferent care va fi proiectul pe care îl vei realiza folosind broderie computerizată, pune de fiecare dată, calitatea înaintea cantității, pentru a avea rezultate spectaculoase la mașina de brodat.

Greutatea aței este o modalitate de a descrie grosimea firului. Cu cât este mai mic numărul de greutate, cu atât firul este mai gros sau mai greu, iar un număr mai mare de greutate înseamnă un fir mai subțire sau mai ușor.

Este esențial să testezi întotdeauna ața de brodat pe o bucată de material de test decât pe produsul finit. Asigură-te că materialul pe care îl vei testa este același cu materialul pe care îl vei folosi pentru proiectul tău final. În concluzie, gândește-te la broderie ca la o rețetă culinară și la ața de brodat ca la un ingredient. Cu cât ingredientul este mai bun, cu atât produsul final îți va împlini așteptările.