Mediul actual, în aceeaşi măsură natural şi antropic, este rezultatul combinaţiilor evoluţiilor planetare lente, desfăşurate la scară geologică, cu acelea violente şi pe termen scurt induse de societate, ale cărei mijloace tehnologice au cunoscut o dezvoltare exponenţială în ultimile două secole.

 

Păstrarea calităţii mediului presupune prin urmare gestionarea unor dinamici profund diferite ca natură, cronologie şi intensitate. Politicile din domeniu trebuie pe de o parte să privească în perspectivă pe termene foarte lungi (Scenariu climatic I şi celelalte), iar pe de altă parte să tempereze – inclusiv prin mijloace coercitive – evoluţiile explozive ale societăţii. Ambele cer altruism din partea autorităţilor politice, preocupate însă mai mult să se autoreproducă, precum şi echilibru decizional, greu de realizat sub presiunea termenelor electorale.

Aşa cum nu numărul săracilor crează sărăcia ci concentrarea lor spaţială, şi problemele de mediu, inconturnabil în relaţie cu societatea, sunt rezultatul unor combinaţii locale de factori. Similar, cum creşterea numărului de săraci conduce în cele din urmă la generalizarea sărăciei, şi creşterea numărului de locuri pernicioase pentru natură ajunge să devină o problemă globală.

 

Strategiile de protecţie şi de refacere a mediului trebuie prin urmare să vizeze simultan administrarea comunităţilor umane la toate scările spaţiale. Uniunea Europeană permite combinarea articulată şi coerentă a politicilor la scară continentală (vizând perspectivele îndepărtate) cu acelea desfăşurate la scară naţională/regională (focalizate pe termene scurte şi medii). Primele privesc cu precădere gestionarea pe termen lung a riscurilor naturale şi tehnologice (UE: Riscuri naturale şi tehnologice); celelalte se referă la diminuarea impactului hazardelor naturale şi la evitarea celor tehnologice (UE: Hazarde naturale şi tehnologice).

 

Calitatea mediului natural, deja profund afectată de productivismul comunist şi de sărăcia generalizată lăsată de acest sistem generaţiilor viitoare, trebuie să combine strategiile conservaţioniste cu acelea integratoare, specifice dezvoltării durabile, al cărui scop principal nu este evacuarea ci reintegrarea societăţii în natură. Multe dintre dinamicile negative care afectează mediul în perioada actuală îşi au originea în promovarea timp de 40 de ani a proprietăţii socialiste, în fapt a nimănui, care au destrămat relaţiile stabilite vreme de secole între societate şi natură, în special prin diluarea spiritului comunitar. Astfel, relaţiile actuale dintre comunităţile rurale (Habitat rural) şi spaţiul forestier (Pădurile) pot fi descrise de un raport tip pradă-prădător, raport primar stabilit între nevoie vitală  şi resursă aflată la îndemână. Reducerea intensităţii utilizării terenurilor nu este compensată de agrotehnici corespunzătoare, de unde cronicizarea proceselor geomorfologice (Solurile). Aceleaşi relaţii tind să se perenizeze şi între spaţiul (semi)natural şi activităţile urban-industriale ori comerciale (UE: Suprafaţa ocupată cu infrastructuri de transport, UE: Eficienţa consumului de teren).

 

Locuirea, ca fenomen teritorial instrumentalizat, detaşează clar mediul antropizat românesc de contextul său european (UE: Habitatul în teritoriu). Difuzia spaţială intensă a satelor şi cătunelor ridică probleme dificile de rezolvat pentru echiparea cu reţele edilitare clasice (v. de exemplu Reteaua de apă curentă 2004). Această situaţie are totuşi un mare avantaj, şi anume acela că, aplicând tehnologii descentralizante, se pot implementa relativ uşor şi solid strategiile de dezvoltare durabilă, cu condiţia ca acestea să fie flexibile şi congruente contextelor locale şi să fie dublate de un sistem eficient de educare a populaţiei.

 

Patrimoniul, ca sinteză ultimă (dar şi ca avertisment ultim) al raporturilor natură-cultură, este departe de a-şi fi găsit un loc clar şi bine apărat în cadrul politicilor de amenajare a teritoriului. Singura bogăţie veritabilă a României este diversitatea (de la componentele naturale la cele socio-economice şi culturale ale teritoriului). Din păcate tocmai această diversitate crează şi cele mai multe clivaje (socio-profesionale, etno-confesionale, fizico-geografice, etc.) ; cauza este simplă : instrumentalizarea prin intermediul discursului dominant a principiilor opuse, specifice, şi ignorarea sau ocultarea potenţialităţilor comune.

 

Fie ca acest Atlas să contribuie la ameliorarea acestei stări de fapte.

 

Cuguat-TIGRIS

16 aprilie 2008